1. |
Roșu
04:32
|
|||
|
După prima perdea de tăceri stă elefantul:
E autogonflabil și umple fiecare ungher,
Se foiește intens și tot face pe importantul
Dar se ascunde-ntr-un colț când îți vine să vorbești despre el.
După al doilea strat de minciuni intuiești pericol:
Nici un val nu agită acvariul uriaș...
Doar un biet mamifer rătăcit în labirintul piscicol,
Mai bine dispari, fiindcă ești cu mult prea gingaș.
Câtă zoologie mai trebuie să înduri,
Haite și stoluri și bancuri și cirezi de jivine...
Câte lătraturi și câte miorlăituri,
Câte cuști mai ai de deschis până s-ajungi la tine?
După platoșa de catifea se zbârlește ariciul,
Își iubește enorm spațiul său personal.
Dacă vrei să insiști, să știi că are-un singur viciu:
Îl scarpini pe burtă și devine un alt animal!
Dacă treci de de munții de griji o să vezi rândunica:
Plutește ușoară, se-nalță pe curenții de vis,
Nu mai știe de mult nici foamea, nici frigul, nici frica,
Dar a uitat de pământ de când cerul deasupra-i deschis.
Pe unde te-ntorci îl zărești agățat într-o creangă,
O statuie de blană e leneșul încremenit.
Nici de-ar fi să-l dobori n-o să miște măcar o falangă:
E convins că a trecut ceva timp de când deja a murit.
Iar în gaura lui, iepurașul își trăiește momentul,
N-are nici o problemă, trage iarbă și-și face de cap,
Dar afirmă senin că tot ce contează-i prezentul –
Stau la rând răpitorii să-l prindă și să-l pună-n proțap.
|
||||
2. |
Oranj
03:22
|
|||
|
Te-ai trezit dimineața devreme,
Aparent ai dormit cam mult,
Te holbezi siderat printre gene:
N-ai nevoie cumva de-un consult?
E o realitate alternativă
Și faptele sunt la fel,
O halucinație colectivă
La un cu totul alt nivel,
Așa că bine-ai venit în rezervația noastră
Unde nu poți să te enervezi!
Mai bine optezi pentru pastila albastră
În timp ce pe-aia roșie o palmezi,
Pe-aia roșie o palmezi!
Nici nu știi cine-i de vină
Că filmul pe care-l știai
Are-acum prea puțină mașină
Și-o grămadă de căruță cu cai...
Dialogul e prost, dar imprevizibil
Și e mult mai puțin color,
Actorii toți se amuză teribil
Că apar la televizor
Fiindcă circul e-aici și mulțimea râde
Dar bufoni au acces la buton,
Ascultăm fermecați paparude zălude
Iar decorul e doar fum și carton,
Decorul e fum și carton!
Ură-n loc de cuvinte,
Distracții pentru norod,
Înapoi în loc de-nainte
Și ziduri în loc de pod.
Și ai obosit un pic de atâta deranj
Cu clovni importanți și posaci
Dar nu-s înjurături să rimeze cu "oranj"
Și-ți vin tot felul de draci!
De-atâția escroci ești sătul până-n gât,
E prea mare bătaia de joc:
Mai bine îi lași în visul ăsta urât,
Așa c-o să te culci la loc,
Din păcate-o să te culci la loc...
|
||||
3. |
Galben
03:19
|
|||
|
Ia-mă de mână,
O să te ajut să zbori.
Pumn de țărână
Rătăcind în sus, prin nori,
Vântul te ia, te duce așa,
Vei uita curând să cobori.
Cu aripi de ceară, pentru prima oară,
Aruncă-te-n culori!
Însă n-ai avut timp să afli
Cum să faci, ce să spui, cum să speri
Să poți s-o iei de la-nceput,
Nici nu poți să-ți închipui
Că deodată te-ai lovit de cer,
Însă n-a durut,
N-a durut.
Pene de fum lași în urmă pe drum,
Ești mereu mai ușor,
Iar deasupra ta nu mai e altceva:
Doar lumină de sori
În zori.
Și n-ai avut timp să afli
Cum să faci, ce să spui,
Cum să speri
Să poți s-o iei de la-nceput,
Nici nu poți să-ți închipui
Că deodată ai căzut din cer,
Însă n-a durut,
N-a durut.
|
||||
4. |
Verde
03:42
|
|||
|
Aș rămâne aici,
Sub norul ăsta lung și alb,
M-ar străbate furnici
Și frunze mi-ar ieși din scalp,
Aș visa rădăcini
În atmosfera de cristal,
M-aș scălda în lumini
Din cerul ăsta ireal,
Aș uita să mai fiu,
Aș rămâne veșnic nemișcat,
Îngropat de viu
Într-un peisaj mereu accelerat.
Între cer și pământ
Aș uita că suntem muritori,
În cămașă de vânt,
Sub coroana mea de mii de sori…
Dar vântul mă poartă,
Ciulin,
Mereu acolo
Străin,
Răsturnat, nu prinzi
Rădăcini...
|
||||
5. |
Albastru
02:02
|
|||
6. |
Indigo
03:10
|
|||
|
Așteptăm Judecata între patru pereți
Burdușiți cu distracții pentru vreo două-trei vieți,
Avem cușcă de aur, de fier și beton,
Avem televizor și murături în balcon.
Nu mai ai loc de haine în șifonier:
Toate craniile pe rafturi ne măsoară sever.
Le lăsăm să se joace, râdem, glumim,
Dar când râsul a murit, incinta nu o părăsim!
Suntem morți de-un deceniu dar încă nu am aflat:
Informația-i blocată într-un corp paralizat.
Cotiera cu popcorn ne separă sublim,
La aceeași proiecție, fiecare-n alt film.
Aproape acolo și aproape aici,
Nu mai vedem că de fapt nu suntem nici și nici,
Dizolvați între vieți fără piese de schimb,
Într-o mereu mai acută criză de timp.
Mestecăm auriu, înghițim indigo,
Știm foarte bine care-i gustul, dar n-avem încotro,
Rânjim cu toți dinții și gândim altceva,
Când vopsești leopardul, gardul poți să-l lași așa.
Ne-alungim confortabil sub covor de minciuni,
Le-nghițim neatinse între vineri și luni,
Urmărim prin vizor să nu se afle cumva
Și-așteptăm, așteptăm, așteptăm,
Poate se-ntâmplă ceva!
|
||||
7. |
Violet
04:05
|
|||
|
Îmi amintesc foarte clar:
eram undeva la capătul lumii –
acolo unde sunt mai mereu,
chiar și când stau acasă.
Aș fi putut să jur
că vântul vine direct din Oceanul Arctic
și a mângâiat, înaintea mea,
doar o balenă
sau, poate, un urs polar
și acum miroase a alb
(deși toată lumea știe
că urșii albi sunt, de fapt, transparenți)
și miroase a pește
(deși toată lumea știe
că balena e un mamifer).
Iar soarele jos a făcut la fel,
dar a evitat ursul
(ascuns sub nori),
așa că a ajuns la mine în ochi
fără nici un strop de... urs
și m-a făcut să întorc capul
și atunci am aflat
unde se duce
să se culce:
în picăturile din spate
unde se tot întoarce
și se tot întoarce
și nu se hotărăște
dacă vine sau dacă pleacă
și atunci arcuiește tot cerul
și intră în iarbă.
Dar la capăt n-am găsit aurul promis:
la capătul lui
este
violet.
|
||||
8. |
Roz
04:53
|
|||
|
Oare vrei să știi
Care-i ultima zi
Pentru noi,
Când nu mai e timp,
Care-i ultimul schimb
De fiori?
Când luăm ultimul ceai,
Ultima săgeată din arc?
Care-i ultimul mai,
Ultima plimbare prin parc?
Nu-mi spune,
Nu vreau să știu.
Nu-mi spune,
Nu vreau să știu.
Ultime priviri,
Ultimi trandafiri
În buchet,
Cel din urmă pupic
Și ultimul mic
Secret?
Care-i ultimul val
Pe ultima scânteie de jar?
Care-i pasul final
Din ultimul vals pe trotuar?
Nu-mi spune,
Nu vreau să știu.
Nu-mi spune,
Nu vreau să știu.
N-o să mă ridic azi din pat,
Nu vreau să trăiesc programat,
Să fiu încă dezinformat
Aș vrea.
Viitoru-i doar compromis
De realitate și vis:
Ochelarii roz, pregătiți
Deja…
|
||||
9. |
Gri
04:45
|
|||
|
Orașul ăsta m-a-nghițit,
Mă mestecă absent în continuare,
Încă un Iona într-un chit,
Visând o nouă evadare.
Măsele de ciment
Și dinți de termopan
În scrâșnet permanent
Mă macină viclean
Cu șarmul aparent
Al monstrului urban,
În traficul dement,
În fumul de catran,
În zgomotul strident,
Talciocul pe maidan,
În răcnetul latent
Din ceafa de Merțan,
În rânjet complezent
De politician,
Un suflet inocent
În taxi Meridian,
Mă pierd
Puțin câte puțin...
Ghicesc doar petice de cer
Pe orizontul ăsta cu ferestre,
Iar labirintul rutier
Îmi dă coșmaruri pedestre.
Plăcere la torent
Și vise la borcan,
Mă dărui imprudent
Acestui Leviatan,
Eternul sentiment
Că totu-i kafkian
Lovește violent
Și metropolitan.
În cel indiferent,
În cozi de șobolan,
În jaful evident,
Vecinul mitocan,
În hoțul insolent,
Sămânța de bostan,
În jegul aderent,
În șpăgi la milițian
În prostul insistent,
În ghiulul de baștan,
În mall-ul opulent,
Bătaia pe ciolan,
Dezastrul iminent,
Primarul șarlatan,
În zâmbetul absent
Din mortul cotidian,
În frică de curent,
În urlet de vatman,
În praful abundent,
În griul lui Cioran,
În lipsa de talent,
În presa de cancan,
În beri cu sediment,
În anii la volan
Mă pierd
Mă pierd
Puțin câte puțin...
Și-atunci când, în sfârșit,
Voi fi scuipat afară
Voi rămâne doar dinți,
Sătui să fie cuminți,
Mai lucioși
Și mai ascuțiți...
|
||||
6 Bucharest, Romania
If you like 6, you may also like:
supported by 14 fans who also own “9”
Alterneaza starile de veselie cu cele de melancolie si are verb (nu reverb). Imi place, si recomand mai departe
go to album
supported by 8 fans who also own “9”
go to album
This Could Be Texas
by English Teacher
The UK upstarts' debut veers from sunny, psychedelic folk to bristling post-punk with reckless abandon without ever missing a beat.
go to album
Move To The Trees
by Winter McQuinn
Winter McQuinn mixes soft rock and psychedelic folk for a sound reminiscent of classic pop purveyors like Cut Worms and the Lemon Twigs.
go to album
The Canadian trio's knack for writing bangers plots a steady course through the maelstrom.
go to album
featured on Bandcamp Radio Apr 12, 2024
go to album
